Deschide un club de programare la tine în oraș

Pornește pe drumul către propria afacere cu resursele de care ai nevoie deja pregătite.

Contribuie la educația copiilor din orașul tău alăturându-te francizei Code School Clubs

Cursurile de programare și creșterea competențelor digitale reprezintă o nevoie constantă a copiilor și părinților din România. Trăim în vremuri în care locurile de muncă au componente digitale, însă în cadrul școlilor puțini elevi au ocazia să învețe cu adevărat abilități care îi pregătesc să gândească critic, să înțeleagă cum funcționează o aplicație și, în final, să fie pregătiți pentru piața muncii. Devino antreprenorul care își crește veniturile în timp ce ajută copiii să fie pregătiți pentru viitor!

Service Image

Service Image

O afacere profitabilă, chiar și în perioada pandemiei


Franciza Code School Clubs este un business aflat într-o continuă creștere, chiar și în perioada pandemiei. Le oferim partenerilor noștri, încă de la începutul colaborării, resursele de care au nevoie pentru a avea succes cu un club de programare la ei în oraș, dintre care enumerăm lecții pentru copii și un plan de marketing bine structurat. În prezent suntem activi în 10 orașe din România. Partenerii noștri se bucură de rezultatele financiare, dar și de satisfacția pe care o au doar atunci când știu că activitatea lor contribuie în mod direct la educația copiilor.

Deschide o afacere profitabilă la tine în oraș


Service Image
Nu ai nevoie să știi programare

Îți punem la dispoziție toate informațiile de care ai nevoie pentru pregătirea trainerilor din cadrul clubului tău de programare.

Service Image
Cu un buget minim investit deschizi afacerea ta

Te ajutăm cu un plan bine documentat care garantează succesul afacerii tale atunci când este aplicat și cu materiale pentru promovarea afacerii tale.

Service Image
Ajuți copiii să se pregătească pentru viitor

Bucură-te în fiecare zi de rezultatele copiilor și de implicarea ta în educație. Acțiunile tale pot contura viitorul celor care îți trec pragul!

5 beneficii pe care le ai ca partener de afaceri Code School Clubs

  • Check

    Te ajutăm să îți deschizi propriul club de tehnologie pentru copii, la unul dintre cele mai bune prețuri de pe piață.

  • Check

    Îți garantăm suport și know-how atât pe perioada inițială a business-ului, cât și ulterior.

  • Check

    Vei activa într-un domeniu în plină dezvoltare, programarea fiind tot mai căutată de elevii din întreaga țară.

  • Check

    Te alături unui business cu experiență și poți desfășura cu ușurință activitatea atât în mediul offline, cât și online.

  • Check

    Îți creezi un venit lunar în timp ce ajuți tânăra generație să se pregătească pentru viitor.

Căutarea pentru idei de afaceri a luat sfârșit! Alătură-te francizei Code School Clubs!

Cu peste 6 ani de experiență în domeniul educației și numeroase proiecte cu rezultate satisfăcătoare, îți punem la dispoziție toate uneltele de care ai nevoie pentru a avea succes!

Ce ne dorim de la un partener de afaceri Code School Clubs

  • Vrei să ai propria afacere

    Fie că ești angajat, freelancer sau ai deja o afacere și cauți o idee nouă pentru a te dezvolta, te așteptăm la o discuție despre oportunitatea de a face parte dintr-o franciză recunoscută pe piață pentru profesionalism.

  • Îți plac lucrurile bine făcute

    Oferirea serviciilor de calitate face parte din ADN-ul Code School Clubs. Dacă dorești, îți punem la dispoziție o serie de recomandări pentru abordarea clienților și îți oferim suport ori de câte ori ai nevoie.

  • Ai spirit antreprenorial

    Viziunea ta, dorința continuă de creștere și plăcerea de a oferi cursanților cele mai bune experiențe sunt elemente care contribuie la creșterea afacerii tale.

Service Image

Află mai multe informații despre franciza Code School Clubs completând formularul din linkul de mai jos. Vei fi contactat pentru a discuta detalii și pentru a ți se răspunde la toate întrebările pe care le ai în legătură cu începerea afacerii tale.

Hai să discutăm împreună despre oportunitatea Code School Clubs!