Suntem încântați să anunțăm că, anul acesta, Code School Clubs s-a alăturat inițiativei de a susține copiii din medii defavorizate, în cadrul programului național Educhance.
Pentru că susținem educația de calitate și știm cât de important este pentru elevii din zonele rurale din România accesul la tehnologie, am ales să oferim 13 laptopuri elevilor din cadrul Școlii Gimnaziale ‘’Gheorghe Săvinescu’’ din comuna Crăcăoani, județul Neamț.
Educhance este un proiect în care s-au reunit ONG-uri, asociații, antreprenori, oameni de business, profesori, elevi, oameni care cred cu adevărat că prin acțiunile lor pot produce o schimbare, pentru a sprijini 2500 de copii din 12 școli din zonele vulnerabile ale Moldovei.
Încurajăm pe oricine are un laptop sau o tabletă, chiar dacă nu este nouă sau de ultimă generație, dar care funcționează în parametri normali, să contacteze reprezentanții programului și să o doneze.
Împreună putem oferi acces la o educație modernă cât mai multor copii din România!