Și părinții au nevoie de educație IT, nu doar copiii

În era tehnologiei, educația digitală încă este un subiect dureros pentru România. Atunci când vorbim de pregătirea pe care o oferim tinerei generații nu ne mai putem limita doar noțiunile de matematică, la limba română sau istorie. Educația IT, împreună cu un pachet complet de abilități au devenit o parte importantă în pregătirea elevilor pentru a face parte din viitoarea generație de profesioniști.

 

Tehnologia inovează constant, indiferent de domeniu, iar tot mai puține lucruri pot fi făcute fără acces la internet sau fără ajutorului unui dispozitiv smart. Dacă în urmă cu 10 ani ne gândeam că aceste schimbări datorate tehnologiei vor afecta mai degrabă noua generație, în prezent, tot mai multe job-uri implică cel puțin cunoștințe medii de utilizare a computerului, iar evoluția rapidă a tehnologiei anunță schimbări tot mai mari pe piața muncii. Așadar, importanța studiul informaticii trebuie în primul rând înțeleasă și susținută de către părinți și încurajată în rândul actualilor elevi.

Simpla navigare pe internet nu mai este demult suficientă, nici pentru copii, nici pentru părinți.

Această nevoie de a alfabetiza digital atât noua generație cât și pe cei aflați deja în câmpul muncii, pentru a putea ține pasul cu schimbările aduse de tehnologie, se resimte puternic la nivel global. Una dintre cele mai de amploare inițiative în acest sens este evenimentul internațional Hour of Code, lansat de către Code.org, și adus în România de ADFABER.org. Timp de o oră copii, adolescenți, profesori și părinți din toată lumea sunt invitați să parcurgă o oră de programare în care se familiarizează cu noțiuni de bază din IT, descoperind cât sunt de accesibile, de simple și totuși atât de importante.

Un studiu realizat de Organizația Economică de Cooperare și Dezvoltare (OECD) ne arată că în următoarea decadă, elevii trebuie să dobândească abilități pe trei mari direcții pentru a putea face față schimbărilor datorate tehnologiei și pentru a se putea integra cu succes pe piața muncii, abilități pe care le pot dobândi cu ușurință studiind informatica.

  • Abilități cognitive: creativitatea, gândirea critică și capacitatea de a învăța rapid și de a se adapta la nou;
  • Abilități sociale și emoționale: capacitatea de socializare și colaborare eficientă cu cei din jur și empatia;
  • Abilități practice și fizice: capacitatea de a adaptare și utilizare eficientă a informațiilor și a noilor tehnologii/device-uri pe care vom fi nevoiți să le folosim odată cu evoluția tehnologiei.

COVID-19: Un test dur pentru educația din România

Îți poți imagina educația modernă din era tehnologiei fără a știi să utilizezi computerul?

Dacă până acum unii părinți mai găseau încă argumente prin care puteau nega utilitatea tehnologiei în educație, criza prin care am trecut, la nivel global, ne-a arătat tuturor cât de importantă este legătura dintre educație și tehnologie și cât de necesară este ea, în prezent, pentru a oferi acces rapid la toate resursele educaționale de care elevii au mare nevoie.

Procesul educațional din această perioadă s-a desfășurat greoi și ineficient, în mare parte din cauza lipsei de familiaritate a profesorilor cu instrumentele digitale care pot fi folosite în scop educațional. Deși credeam că de partea elevilor lucrurile vor sta mai bine, nu este un caz general. Situația actuală ne-a arătat cât de importantă este stăpânirea utilizării computerului și a aplicațiilor software de către elevi, alte aplicații și alte abilități decat cele necesare pentru a juca jocuri sau a petrece timp pe rețelele de socializare. În 2020 putem spune că mii de copii și părinți din România sunt analfabeți digital, că nu sunt capabili să utilizeze corect un computer sau să navigheze pe internet în siguranță, aspecte care nu au reprezentat niciodată o prioritate pentru sistemul educațional și autoritățile din România.

Atunci când școala nu poate ține pasul cu tehnologia, ce poate face un părinte?

Realitatea ne arată că în acest moment sistemul educațional din România este incapabil să-și pregătească elevii pentru a forma viitoarea generație de profesioniști, de lideri, de inovatori. Alfabetizarea digitală alături de predarea abilităților de care copiii noștri vor avea mare nevoie în viitor, încă nu beneficiază de suficientă atenție și importanță în România, în timp ce, în multe sisteme educaționale din lume fac parte din programa școlară de mult timp.

Așadar, vorbim despre cât de important este ca părintele să se implice activ în educația copilului său, să îi ofere acces la resurse, suport și pregătire extracurriculară și de ce nu, să învețe și să se formeze alături de el.

Tot mai mulți părinți conștientizează importanța educației IT pentru copiii lor și aleg să le ofere un curs de tehnologie sau de programare, care, în prezent este una dintre cele mai răspândite activități extracurriculare.

Deși pare surprinzător, unii părinți încă consideră că studiul programării nu este o activitate benefică pentru copiii lor. În acest caz vorbim întâi despre lipsa educației digitale în rândul părinților și de capacitatea lor de a înțelege cum programarea îi ajută pe copii să acumuleze cât mai devreme o serie de informații extrem de necesare și pe care oricum vor fi nevoiți să le învețe ulterior, mult mai greu și poate chiar prea târziu, altfel vor rata oportunități.

Un curs de programare oferă copiilor mai mult decât noțiuni de informatică. Ei învață să-și creeze propriile site-uri și aplicații, folosindu-și memoria și creativitatea, își îmbunătățesc considerabil abilitatea de a rezolva singuri probleme complexe, abilități care îi ajută ulterior și la celelalte materii de la școală.

‘‘Îmbunătățite constant și adaptate nivelului de cunoștințe ale fiecărui elev, cursurile Code School Clubs pregătesc copiii încă de acum pentru o viitoare carieră de succes, totul cu ajutorul unei echipe de traineri pasionați, specialiști în IT.’’ menționează Diana Stan, Head Trainer, Code School Clubs.

Nu de puține ori, pregătirea IT din timpul claselor primare, gimnaziale și liceale și participarea la competiții au dus la o formare rapidă din punct de vedere profesional și la angajarea tinerilor ca specialiști odată cu absolvirea liceului.

Indiferent că vorbim de pregătirea specialiștilor în IT sau în oricare alt domeniu, educația digitală trebuie privită ca un proces foarte important în formarea actualilor elevi și care, în acest moment, trebuie înțeles și susținut în primul rând de părinți.

Descoperă cursurile Code School Clubs aici!