Cum facem față în era digitală în calitate de părinți

era digitală code school clubs

Copiii cresc în era digitală care evoluează foarte rapid, părinții având rolul de a le insufla acestora concepte sănătoase despre folosirea tehnologiei într-un mod util. Iată câteva sfaturi pentru părinți despre cum pot ține sub control mediul digital pe care îl folosesc copiii:

  •  Tratează mediul digital ca pe oricare alt mediu la care copilul tău are acces

Mediul digital nu este cu nimic diferit față de cel real. Așa cum îi cunoști pe prietenii reali ai copilului tău, trebuie să îi cunoști și pe cei virtuali. De asemenea, orice părinte trebuie să cunoască activitatea copilului în online pentru a putea oferi sfaturi despre securitate și nu numai.

  • Petrece timp online împreună cu copilul

Nu este suficient doar să monitorizezi activitatea pe care copilul o are în mediul digital. Un părinte responsabil se implică în viața online a copilului. Pentru a crea o legătură în familie și pentru a încuraja socializarea, poți să te implici în viața copilului tău prin jocuri, urmărirea de emisiuni preferate sau rezolvarea de probleme împreună.

  • Insuflă-i valoarea comunicării față în față

Mai ales pentru copiii mici, comunicarea față în față este crucială. Ei își dezvoltă abilitățile de comunicare luând drept model părinții. Interacțiunea cu mediul online are beneficii, dar nu trebuie neglijată componenta umană din viața copilului.

 

  • Nu folosi tehnologia pentru a calma copilul

Din păcate, fiind în era digitală sunt multe cazurile în care un copil se liniștește doar dacă interacționează cu tehnologia. Pe viitor acest lucru poate afecta stabilitatea emoțională a copilului. Tehnologia are rolul ei, dar nu trebuie folosită în exces. Învață-ți copilul să se calmeze sau să scape de plictiseală folosind metode care nu implică tehnologia.

  • Vorbește cu copilul despre pericolele din mediul online

Copiii trebuie să știe ce informații nu este bine să ajungă în mediul online și cum să recunoască o situație în care siguranța lor este pusă în pericol. Observă cu atenție comportamentul copilului tău și ia măsuri în cazul în care apar schimbări. Nu uita că sunt benefice și discuțiile preventive, în care îi explici copilului cum se poate apăra împotriva cyberbullying-ului sau a altor amenințări.

Acestea sunt doar câteva sfaturi despre cum poți să te implici în viața online a copilului tău. Cel mai important aspect este să iei lucrurile pas cu pas și să încerci să înțelegi totul și din perspectiva copilului. Așa vei putea să te implici în viața lui din mediul online fără să îl faci să creadă că este monitorizat non-stop sau că i se interzic anumite lucruri. Cel mai bine este să îl faci să conștientizeze care sunt pericolele din lumea virtuală și cum le poate contracara.

Hai la Code School Clubs!

Ne simțim responsabili să completăm eforturile instituțiilor statului pentru îmbunătățirea educației IT, de aceea vă invitam să le oferiti șansa copiilor sa invete cea mai vorbită limbă de pe glob – Programarea!

Alege cursul potrivit pentru copilul tău aici!