Cum să fii vlogger. Ghidul copilului tău pentru succes

cum sa fii vlogger

Cum sa fii vlogger? Pentru o mulțime de copii, lumea vlogging-ului este fascinantă. Văd creatori cu nume cunoscute, cu milioane de vizualizări sau sute de mii de abonați. Iar un clip de câteva minute de pe YouTube poate părea o activitate simplă. Însă, odată ce înveți cum să devii vlogger, poți să observi câte cunoștințe acumulează un copil doar ca să pună pe o platformă video un clip de succes. 

Vlogging-ul poate fi un hobby sau, de ce nu, o sursă de venituri. Diferența dintre cele două stă nu doar în talentul unui copil de a vorbi în fața camerei, ci și în planul pe care și-l face și cât este dispus să învețe ca să fie un vlogger de succes.

Vlogging-ul este un mod constructiv în care atenția copilului se poate muta de la a consuma un material la a-l crea. Altfel spus, va înlocui simpla vizionare, întrebările dacă acea persoană pe care o urmărește chiar are părerile expuse sau folosește produsele menționate la conținut de calitate pe care îl poate construi chiar el!

Înainte să descoperi cum poate copilul tău să devină vlogger, hai să vedem…

Ce este un vlogger

În primul rând, ce înseamnă vlogger? Potrivit dicționarului Cambridge, vloggerul este o persoană care face clipuri scurte în care își înregistrează gândurile, ideile sau părerile despre un subiect și le publică pe internet. 

De ce nu găsim cuvântul vlogger în DEX? Deoarece a apărut ca un mix între “video” și “blogger” și, ca alți termeni ce țin de tech și digital, este asociat cu limba engleză. Un blogger este o persoană care furnizează informații generale sau pe un anumit subiect, în mod regulat, în formă scrisă, pe un mediu dedicat care, de obicei reprezintă un site pe domeniu propriu (ca, de exemplu, www.numeletau.ro) sau găzduit pe o platformă specializată (cum ar fi numeletau.wordpress.com).

Vlogging-ul s-a extins în România în ultimii ani, iar conținutul video a început să fie din ce în ce mai specializat. Poți găsi clipuri tip documentar, unboxing, podcast-uri cu suport video, chiar și recenzii live ale unor jocuri video, în timp ce sunt testate.

Vloggerii mai sunt cunoscuți și sub numele de creatori de conținut. Aceasta, da, este o meserie, iar copilul tău poate absolvi studiile cu un astfel de job deja trecut în CV. Mai mult, potrivit unui studiu, cei care au făcut clipuri video despre școală și-au îmbunătățit discursul și au perceput școala ca fiind mai distractivă. 

cum sa fii vlogger

Care sunt cele mai bune platforme pentru vlogging?

Unde se află clipurile care au cel mai mare succes și sunt văzute de cei mai mulți oameni? Iată câteva opțiuni populare, pe care e posibil să le cunoască și copilul tău.

YouTube este, de departe, un nume cunoscut. Platforma este una gratuită și care poate deveni, în timp, o sursă de venit pentru un creator de conținut. Potrivit Earthweb, YouTube găzduiește, în 2022, nu mai puțin de 800 milioane de clipuri și 37 milioane de canale. În fiecare zi, peste 2 miliarde de utilizatori de pe glob se uită la 1 miliard de clipuri. Cifrele pot părea impresionante, însă ele se referă la totalitatea celor care se uită pe YouTube, indiferent de limba pe care o vorbesc sau clipurile pe care le caută.

Vimeo avea, în 2021, în jur de 230 de milioane de utilizatori înregistrați în toată lumea. Platforma are atât utilizatori care s-au înscris gratuit, cât și plătitori. Platforma găzduiește peste 90 de milioane de clipuri și este într-o continuă creștere, după ce a fost lansată și aplicația de mobil cu același nume. Aici proporția clipurilor făcute de amatori este destul de mică, iar publicul e mai deschis să răspundă, comparativ cu YouTube. 

Oferă-i copilului tău un cadou pe care îl va ține minte!

Curs de vlogging pentru copii cu vârsta de peste 7 ani!

Instagram este o platformă de social media extrem de populară în rândul tinerilor și copiilor și a devenit și un mediu unde clipurile sunt prioritare. Oferă o multitudine de opțiuni, de la simple live-uri sau povești video, la un canal dedicat în platformă și compilații video. Pe Instagram contează creativitatea și concizia cu care poți oferi o informație. Diferența dintre Instagram și Vimeo, respectiv YouTube, este că prima e și o platformă de socializare. Poți încărca și fotografii care vin să completeze conținutul video.

Cât câștigă un vlogger?

Această întrebare apare în mintea multor copii care urmăresc alți copii sau tineri și văd cum aceștia vorbesc despre bani și ce își cumpără din câștiguri. Dacă privim cei mai bine plătiți vloggeri din România, suma poate ajunge la peste 50.000 de dolari pe lună. Aceasta este în prezent, o sumă maximă estimativă pe care o poată câștiga lunar un vlogger român. Atenție, însă! Aceasta nu este o sumă câștigată de la început, ci una la care s-a ajuns după ani de muncă.

YouTube generează venituri din reclame, atunci când cei care privesc clipul interacționează cu reclamele afișate. 

Surse de venit suplimentare din vlogging

Contracte de imagine

Pe măsură ce canalul copilului tău crește, poate avea colaborări cu companii care furnizează produse și servicii. Acestea pot însemna fie să poarte un tricou în filmare, să aibă pe masă o sticlă de suc sau să testeze și să vorbească despre un produs proaspăt apărut pe piață. Practic, acestea sunt echivalentele plasărilor de produs sau a “vechilor” reclame de la televizor. 

Contractele de colaborare sunt cunoscute în rândul vloggerilor și sunt alese pe sprânceană de fiecare dintre ei, în funcție de ce oferă și care sunt cererile pentru activitatea lor.

Afiliere

Ce face un vlogger până ajunge să aibă succes, să semneze contracte și să câștige sume considerabile din activitatea lui? Mulți creatori de conținut aleg afilierea, adică prezentarea unor produse pe care privitorii le pot achiziționa, apoi, iar creatorul primește un comision din vânzare.

Această metodă este o altă șansă pentru copilul tău pasionat de tehnologie și vlogging să își folosească imaginația și să determine ce mod de a prezenta un produs l-ar face interesant pentru cei care îl privesc. 

Sponsorizări 

Deși nu sunt întotdeauna venituri suplimentare, sponsorizările aduc un plus vloggerilor mari și mici. 

Ele pot să varieze de la o simplă ofertă de a folosi un echipament sau amenajarea decorului până la o sponsorizare completă, cu promovare, a întregii serii de vloguri pe o anumită temă. 

Donații

Canalele de YouTube, mai nou și Instagram, pot avea conținut special pentru utilizatori plătitori doar pe bază de donații. 

Veniturile acestea sunt constante în fiecare lună, atâta timp cât creatorul de conținut le oferă abonaților clipuri valoroase.

În doar câteva luni, copilul tău învață să programeze.

Descoperă cursurile care ajută copiii să fie pregătiți pentru viitor

Cum să devii vlogger: De ce ai nevoie

Ca să fii vlogger, ai nevoie să fii creativ. Dacă toți vloggerii au ceva în comun, aceasta e creativitatea. Pentru că platforma are mulți utilizatori, să devină vlogger poate fi o oportunitate pentru copilul tău să-și exerseze imaginația, să aibă o voce unică în online și un public care îi apreciază mesajele și felul în care le spune. 

Decor

Totul începe cu un spațiu. Orice videoclip are nevoie să fie filmat într-un spațiu luminos, fără multă mobilă, ca să poată fi amenajat de fiecare dată conform ideilor. 

Copilul tău își poate pune ideile la încercare filmând chiar în camera lui. Ca metodă de precauție, se recomandă să nu se vadă gadget-uri personale sau obiecte valoroase sau orice informație prin care utilizatorii pot vedea adresa lui. 

Echipament

Un clip video care să se vadă bine are nevoie să fie filmat cu o cameră sau un telefon performant. Apoi, lumina contează. Seturile de lumini de studio sunt accesibile și, uneori, se găsesc chiar și în magazinele clasice de mobilier. 

Cel mai importante accesorii sunt trepiedul și selfie stick-ul, pentru imaginile făcute în mișcare. Apoi, mai este nevoie de un microfon care să capteze sunetul. Acestea sunt echipamentele de bază 

Subiect

Acesta va fi esența canalului sau a seriei de videoclipuri pe care le va crea copilul tău – subiectul despre care vorbește. La ce se pricepe cel mai bine? Ce îl entuziasmează? Despre ce vorbește toată ziua? 

Să descoperiți împreună sau să îl ajuți să afle care este subiectul de care vrea să vorbească poate deveni o activitate în sine. Așa cum vlogging-ul poate fi o activitate extrașcolară care îl entuziasmează pe cel mic, pregătirea viitorului său vlog poate deveni un moment de conectare și distracție în familie. 

Promovare

Pentru ca vlogul copilului tău să ajungă la cât mai mulți oameni, el are nevoie de promovare. O metodă prin care cel mic poate să ducă vestea despre clipurile sale este un site. El își poate construi singur, de la zero, site-ul prin care promovează ce apare pe vlog, după ce face cursuri de programare

Pasiunea pentru tehnologie și cea pentru creativitate merg mână în mână. Este posibil ca cel mic să învețe programare și să aibă, apoi, un site care îl face remarcat. Vlogging-ul și programarea aduc cunoștințe care îi pot schimba viitorul copilului.

Practică și îndrumare în programare pentru copii!

Totul începe cu o oră demo GRATUITĂ alături de un trainer

Timp

Dacă copilul tău urmărește deja alți vloggeri români, atunci probabil știe că este nevoie de timp ca să începi un canal video. Trebuie să învețe cum funcționează platforma pe care își publică clipurile, cui și cum vorbește și ce face un clip să fie privit. 

Notă: Dacă vrei ca cel mic să nu fie expus reacțiilor negative și publicului larg, poți alege să: 

  • Publice clipuri care să poată fi văzute doar de familie sau apropiați, prin link.
  • Facă conținut privat, pe care îl poate vedea doar el.
  • Dezactivezi comentariile la clipurile copilului sau să le moderezi. 

Indiferent de opțiunea familiei tale, copilul tău va exersa tehnici de vorbit în fața camerei, va descoperi ce îl face unic în digital și va acumula cunoștințe tech care transformă timpul petrecut în fața ecranelor într-unul productiv. 

O filmare care durează trei minute nu va dura niciodată, în realitate, doar trei minute. Cel mic are nevoie de timp pentru pregătire, exercițiu și ca să facă un mic plan al clipului pe care urmează să-l posteze. 

Cum să fii vlogger de succes în 5 pași

Gândește-te bine, bine cum va arăta vlogul

Lansează o provocare copilului tău să aleagă cu atenție numele canalui, descrierea, ce logo va avea sau ce fotografie alegeți. Pregătirea canalului este momentul când cel mic învață cum să se prezinte în fața lumii și care sunt cuvintele care îl definesc cel mai bine. 

Apoi, se spune că timpul mediu pe care îl petrece cineva pe YouTube este de 19 minute. Astfel, subiectele despre care va vorbi copilul tău trebuie să se încadreze în timpul pe care îl au privitorii ca să se uite la clipuri până la capăt. 

Fă un plan

Vlogging-ul poate să fie o activitate pe termen scurt sau lung. Indiferent de ce opțiune alege copilul tău, are nevoie de un plan de conținut. 

Mai exact, va trebui să facă o listă de subiecte pe care vrea să le abordeze în clipuri și să stabilească exact când le va publica și când le va filma. Altfel spus, va învăța să își organizeze timpul și activitățile, ca să îi ofere atenție hobby-ului său.

Acordă atenție detaliilor

Alegerea numelui unui clip poate fi o provocare. Însă, și descrierile și fotografia cu care se prezintă clipul contează. Dacă clipul video în sine este produsul, atunci cele două sunt ambalajul. Iar felul în care arată ambalajul îl poate face pe copilul tău un vlogger de succes. 

Documentează-te și fii la curent cu tot ce e nou

Ca orice alt hobby, și vlogging-ul are nevoie de atenție, informație și noutăți. Copilul tău va învăța să fie la curent cu ce se întâmplă și apare în domeniul despre care vorbește și va putea alege ce informații crede că sunt demne de împărtășit într-un clip. 

Ține-te de lucru

Aceasta este, probabil, cea mai importantă și cea mai benefică parte a vlogging-ului pe termen lung. Faptul că cel mic alege să înregistreze clipuri constant pe o perioadă mai mare, îi va ajuta canalul să fie din ce în ce mai vizibil și vizitat. 

Top vloggeri români

  1. Codin Maticiuc: Deși nu are un conținut destinat copiilor, Codin Maticiuc este, în acest moment, cel mai bine plătit vlogger din România. El vorbește despre acțiunile sale caritabile, viața personală, dar are și un podcast de succes.
  2. Selly: Cu peste 3 milioane de abonați, Selly este cel mai urmărit vlogger din țară. El are atât clipuri scurte, cât și conținut educațional. De asemenea, Selly a dezvoltat o serie de clipuri care îl diferențiază pe piața vloggerilor, cu titlul “La muncă”. 
  3. Dorian Popa: Cu peste 2 milioane de urmăritori, Dorian Popa expune întâmplări din viața personală într-un mod unic și folosind expresii proprii. Rare sunt clipurile sale care au sub 100.000 de vizualizări.
  4. MaxINFINITE: Este un vlogger de gaming cu peste 3 milioane de urmăritori și conținut adresat adolescenților. Are succes mulțumită jocurilor despre care vorbește și a faptului că se diferențiază față de ceilalți vloggeri de jocuri video prin felul în care le prezintă.
  5. Bianca Adam: Are aproape 2 milioane de urmăritori și este un nume cunoscut în vlogging de câțiva ani. 

5 Idei de vlog de încercat

  • Unboxing al unui cadou primit de la familie. Dacă vrei să-i oferi un gadget sau un cadou pe care și-l dorește copilului tău, îl poți invita să îl deschidă chiar într-un clip. 
  • Prezentarea unei cărți. Ce-ar fi dacă cel mic prezintă, în fața camerei, o carte pe care a citit-o, într-un mod cât mai original?
  • Interviu. Cui ar dori să-i pună întrebări copilul tău? Poate fi cineva din familie, un coleg sau chiar un profesor. Importante sunt informațiile pe care le aduce persoana intervievată și cât de relaxată sau distractivă este discuția. 
  • Vechi sau nou? Un astfel de clip analizează produse diferite în funcție de noutate și ce oferă, dar și modele mai vechi sau mai nou ale aceluiași produs. 
  • Top. Acesta este și un subiect la îndemână, mai ales dacă vloggerul este un colecționar de anumite obiecte. Poate vorbi în cunoștință de cauză și aduce informații prețioase pentru cei interesați. 
Vrei să îi oferi încrederea că poate să aibă succes?

Descoperă clubul de tehnologie care ajută copiii să se specializeze.

La final, cu ce ajută vlogging-ul?

Fie că este făcut pe YouTube, TikTok sau Instagram, vlogging-ul este atât de popular încât, în ultimii ani, a devenit o meserie în sine. Îi dezvoltă copilului tău abilități digitale, prin învățarea platformelor și creativitatea, ca să poată face fiecare clip să fie unic.

Mai mult decât atât, vlogging-ul poate fi primul pas al copilului către programare și către un drum spre succes în meseriile viitorului, cele pentru care tehnologia este o carte deschisă. 

Cursuri de programare
pentru copii

Copilul tău poate să bifeze încă de pe acum abilitățile care vor fi la căutare când el va fi deja mare.